Descriere
Un cocktail cu inima din flori de vanilie, vin si ierburi. Acesta este Martini Bianco, supranumit "Bianchissimo".
Bautura astringenta, savuroasa, ce inglobeaza elemente botanice si vinuri albe ( precum Trebbiano), este creatia duo-ului Alessandro Martini si Luigi Rossi.
Retetele din 1910 sunt transmise si astazi, 8 generatii mai tarziu, celor doi actuali Master blender si Master Herbalist.
Locatia aleasa pentru a produce cunoscuta licoare, micul sat italian Pessione, se afla intr-un punct cheie: in apropiere de vinificatorii din Piemont, la poalele bogate in plante ale Alpilor, in proximitatea portului Genova si a zonelor comerciale din Torino.
Procesul de productie atent supravegheat este cel care asigura calitatea si aroma bauturii: vinul alb, filtrat prin carbune, este apoi aromatizat cu plante si ierburi, indulcit cu zahar si echilibrat cu alcool neutru. Martini Bianco este o baza excelenta pentru cocktailuri clasice.
Aspect: pur, limpede, cu irizatii aurii.
Miros: complex, de plante, vanilie si scortisoara.
Gust: surprinzator, de ierburi, fructe coapte si miere, cu note de mirodenii pe finish-ul mediu-lung.